Brrr, ce-i cu frigul ăsta? Unde naiba mă aflu? Vreau acasă!
Sunt primele cuvinte care mi-au venit în minte imediat după ce m-am trezit. Eram gol pușcă, iar în jurul meu… în jurul meu totul era alb. Trebuie să recunosc, eram puțin speriat. Puțin mai mult. Abia reușeam să deschid câte un ochi, încet, încet și nu înţelegeam de ce: să fi fost buimăceala matinală sau faptul că eram înconjurat de un ocean de alb ca laptele, pur și sclipitor, ce ucidea orice încercare timidă de deschidere a ochilor?

Între timp, m-am mai obișnuit… am făcut ochii mari și am încercat să mă ridic. Mă holbam ca un străin la tot, de parcă eram căzut din cer undeva departe, foarte departe de casă. Aproape că nu mai simțeam frigul de afară, nu știu dacă de spaimă sau poate fiindcă pur și simplu mă încălzisem, mișcându-mă. Era ciudat. Cum ar fi să te trezeşti într-o dimineață atât de rece, încât să n-ai cuvinte să o poți descrie, să nu știi unde te afli, încotro mergi și așa mai departe? Sunt convins că v-ar plăcea… maxim!

În ciuda faptului că eram aproape gol (un soi de fular roșu îmi proteja părțile sensibile), de ai fi zis că eram acolo să pozez nud pentru vreo revistă sau ceva (cu toate că nu am formele care să mă califice pentru o astfel de fotografie, dar asta e deja altă discuție), primul lucru care îmi lipsea era iPhone-ul, această cutiuță mică, neagră, făcută sandwich între două panouri de sticlă, ce le știe ea pe toate și mai face și poze. Mai și filmează pe deasupra, să nu uităm… Nu erau hainele, nu era micul dejun, nu era nimic altceva ce și-ar fi putut dori un om atunci, acolo, în postura mea. Și totuși, imi trebuia el…

De ce? Primul contact cu iPhone-ul (respectiv Apple) s-a produs acum câțiva anișori, prin 2007-2008, când acesta se afla la prima versiune, adicătelea iPhone 2G. Întâmplător. Nu mai țin bine minte unde am auzit de acest dispozitiv absolut magic (pentru că ăsta e cel mai potrivit cuvânt), dar știu că imediat după, am început să răscolesc Internet-ul, să aflu cât mai multe. Eram… șocat, trăiam o revelație! Nu puteam să mă gândesc decât la primul telefon color pe care l-am avut când eram un puști și cât de încântat eram de el. Iar acum, un telefon ca ăsta ? Cu un asemenea ecran? Pe care să apeși cu degețelele? Dar cum e posibil așa ceva? Și-mi puneam fel și fel de întrebări și căutam să văd exact cum face aia și cealaltă. Nu pot să vă zic cât de mult îmi doream unul… Problema era că acest model nu a fost adus la noi decât de afară, pe sub mână cum s-ar zice, neexistând atunci posibilitatea de a-l cumpăra pe cale oficială, de exemplu de la Vodafone. De la Orange sau Cosmote (care parcă nici nu exista pe atunci) nici atât… În fine, nu mai contează. Și căutam pe net să văd de unde mi-aș putea cumpăra și eu unul… Erau persoane care le aduceau din Statele Unite, făcând din asta un mic business, dar prețul nu mă încâta prea tare și, în plus, nu aveam nici încrederea necesară pentru a plasa o comandă la o astfel de persoană.

Timpul a trecut, pe zi ce trecea parcă îmi doream tot mai mult unul și într-un final s-a lansat următoarea versiune a celebrului smartphone, iPhone 3G. Acesta a fost primul meu iPhone. Nu are rost să vă mai plictisesc spunându-vă cât de încântat am fost de el și de câte ori exclamam uaaau într-o singură zi. Până când am avut ghinionul să-l sparg. Cât ghinion! Numai ce l-am luat să sun pe cineva, când, surpriză, ce să vezi, ecranul era spart. Chiar și așa, mergea perfect. Ăsta da, telefon! Mi-am comandat din SUA ecran și sticlă nouă, le-am schimbat și l-am vândut pentru că între timp, apăruse iPhone 3GS. Am mai pus o mică diferență și mi-am luat 3GS-ul pe care-l am și-acum și pe care-l folosesc cu o plăcere la fel de mare în fiecare zi.

Dar să revenim, totuși, la povestea noastră, că ne-ndepărtăm deja prea mult de ea.

M-am așezat jos și am început să mă gândesc… ce bine mi-ar prinde acum să am iPhone-ul lângă mine… aș fi… salvat! Deodată, văd venind o trăsură imensă, cu niște reni superbi, cu un moșulet cu barbă albă îmbrăcat în roșu, de m-am pișcat să văd dacă nu cumva visez. A durut, deci nu. Era ca-n basme, ca-n poveștile cu Moș Crăciun. Mă gândeam c-oi fi în Laponia și că na, poftim, ăsta-i Moș Crăciun, când imediat oprește lângă mine scuturându-și barba de zăpadă, aruncându-mi niște haine roșii pe care erau desenate un cerc plin, alb și o formă roșie în mijloc… ca o virgulă. Semăna leit cu logo-ul Vodafone, de nu mai înțelegeam nimic. Mi-a zis:

― Ho, ho, hooo, îți place la noi ?
Eu, cu un oarecare tremurici în glas, abia am reușit să scot un Mooo…șș Crăă… ciuuun?

Mi-a zâmbit larg și-a zis:
― Moooș Paul… Ești în Maximia!
― Voo… daa… fooone?
― Maxim am zis! Bingo! Acum spune-mi, dragul Moșului, de ce îți dorești de la Vodafone un iPhone 4S?

E șansa mea! E timpul să mă întorc acasă, să-l conving pe Moș Paul și să pornesc către ai mei… mi-am zis în gând și mai apoi am început, sigur pe mine, fără niciun tremurici:

― În primu’ și-n primu’ rând, îmi doresc un iPhone 4S pentru că vreau să mă întorc acasă. Ar fi atât de simplu să-l întreb pe Siri, în engleză, cum ajung acasă de aici, iar el să-mi dea frumos direcția. Apoi, l-aș mai întreba unde ar fi cel mai apropiat restaurant cu specific românesc, aici, în Maximia… L-aș mai întreba și dacă are habar cum am ajuns aici, cine știe, niciodată să nu spui niciodată… După toate acestea, voi putea să-mi sun familia sau prietenii. Poate vine cineva după mine… Și aș mai face niște poze și câteva filmări tot aici, în Maximia, pentru că locurile acestea sunt atât de minunate… Aș vrea să le pot arăta și celor de acasă…

― Dar de ce la Voo… daa… fooone ? a zis, strâmbându-mă….
― Pentru că au cele mai tari oferte, mii de minute, sms-uri și Internet inclus, totul la cele mai mici prețuri. Unde mai pui că aproape toți prietenii mei sunt pe Vodafone!
― Într-adevăr…

L-am întrerupt repede, zicând:

― Cine nu și-ar dori un iPhone 4S? Mai ales de la Vodafone… E cel mai rapid, cel mai elegant și cel mai perfomant iPhone, iar iPhone-ul e cel mai bun telefon din lume. Băieții de la Apple au făcut o treabă grozavă… Când mă voi întoarce acasă, nu va mai trebui să butonez prin meniu ca să pun alarma pentru dimineaţa următoare, ci îl pot ruga frumos pe Siri și gata, țac-pac, am alarma setată. La școală sau la birou îți poți lua notițe și seta memento-uri tot cu ajutorul lui Siri, fără a fi nevoie să le scrii tu, lovind fiecare literă cu degețelul. Practic, toată relația mea cu telefonul va fi una… vocală. Consider că acesta este următorul pas, doar spui ce ai nevoie și se rezolvă. Ce poate fi mai minunat de atât? Pe deasupra, au fost aduse îmbunătățiri în ceea ce privește grafica, noul iPhone putând fi considerat o adevărată mașinărie portabilă pentru jocuri. Și să nu mai amintim de miile de aplicații din App Store, tot ce vrei și ce nu vrei găsești acolo… Plus iBooks, celebra librărie virtuală cu sute de titluri interesante… Cameră foto de 8 megapixeli? Ce filmează High Definition, 1080p ? Pare un vis realizabil, totul mulțumită noului gadget marca Apple, iPhone 4S. E de prisos să mai zic cât de multe lucruri și cât de mult te-ar putea ajuta noul iPhone… știm cu toții!

― Ai dreptate…

L-am întrerupt din nou, la fel de repede:

― Și… țin să vă felicit, voi, cei de la Vodafone, ați fost primii care ați anunțat disponibilitatea noului smartphone Apple, împreună cu planurile tarifare și toate ofertele de-a dreptul… incredibile!
― Ei, dragu’ Moşului… Se mai gândeşte Moşul… aşteaptă şi tu până pe 15 noiembrie! și a plecat…

La fel de frig, la fel alb, iar eu… la fel de gol. Eu și fularul roșu. L-am privit cum se îndepărtează și am căzut pe gânduri, așteptând…

( Text scris pentru Campania De 1 Zi Vodafone – Câștigă Un Voucher De 1000 Euro (iPhone 4S) )

UPDATE: dacă voi câștiga, voi dona actualul 3GS unui alt participant sau celui de pe locul II.

A treia schiţă, ultima, câştigătoare la concursul Tinere Condeie, premiul I pe judeţul Neamţ. Prima schiţă se poate citi aici, iar a doua aici.

Sună telefonul. De fapt, e alarma. Constaţi că acest obiect indispensabil al zilelor noastre nu greșeşte niciodată. Nu înţelegi de ce naiba tot speri să greșească, știi prea bine că asta nu se va întâmpla niciodată…şi începe calvarul! Prima responsabilitate a zilei ( o numeşti Responsabilitatea #1) deja a venit și-ţi țipă în ureche: „Îmbrăcarea şi la scârbici cu tine, băiete, a venit momentul!”. Asta este exact ce-ţi doreai de la acest orologiu. Cam 30 de minute peste ora 6. Nimereşti cu greu butonul de silent, încerci să mai furi câteva minute, dar nu merge. Te chinuie responsabilitatea. Să fii tu oare un tip prea responsabil?

Se pare că ziua ta e alcătuită în mare parte din responsabilități. Urmează Responsabilitatea #2 sau igiena personală, cumva sinonime. Poate nu e chiar o responsabilitate, teoretic e o chestie de bun-simț și de respect pentru ceilalți. Recunoaște, n-ar fi nemaipomenit dacă dimineața s-ar întâmpla cumva… așa, ca prin minune, să te trezeşti ras și frezat în secunda doi ? Ei, vezi… ?! Și apoi freci la dinți, mai la stânga, mai la dreapta, pe la măsele, să fie lună peste tot, cu ochii aproape închişi, pe jumătate adormit…

Se întâmplă uneori ( în timp ce-ţi asiguri igiena personală) să încerci să faci o avanpremieră a zilei ce tocmai a început. Și uite cum îți aduci aminte că ai uitat să cauți dosarul ăla care-i trebuie şefului. Și cartea din colecţia ,,Adevărul’’, că nevasta şefului n-a mai găsit-o la chioşc. Fir-ar să fie! Te grăbeşti, fiindcă deja a mai apărut o responsabilitate.

Responsabilitatea #3. Nu se cade să mergi cu „am confundat dosarele, mă scuzați” sau „ știți, am uitat-o acasă pe birou, am uitat să o pun în servietă”. Nu. Stop! Totuși, ai depăşit clasa a treia. Ești un/o tip(ă) responsabil(ă). În cazul tău, fără nicio urmă de îndoială, tip. Printr-o minune, cum rar se întâmplă (se pare că azi astrele sunt de partea ta) le găsești foarte rapid. Probabil de asta nici nu le-ai pus cu o seară înainte, știai că le găsești tu cumva, în două minuțele. La pătrat…sau la cub…
(mai mult…)

Aceasta este a doua schiţă câştigătoare la concursul Tinere Condeie, locul I pe judeţul Neamţ. Prima schiţă este aici, iar a treia aici.

Luni dimineaţă. Gheorghe Vladimir, pompier de meserie, tocmai se trezise.

D-l Vladimir este tipul acela de persoană pentru care meseria e tot ceea ce contează. Încă din copilărie, visul său fusese să devină pompier: să aibă cască şi cizme, să stea călare pe tulumbă, salvând vieţi, riscând-o pe a sa….Dacă e adevărat că norocul îi însoţeşte pe cei îndrăzneţi, atunci Vladimir ar trebui considerat un tip norocos: responsabil cu liniştea şi ordinea pe scara blocului, pompier-şef de echipă …Îl dăduseră şi la ziar când cu incendiul de la spital. Păstra şi acum articolul decupat cam stângaci, ce-i drept, cu forfecuţa pentru unghii: ,, …graţie intervenţiei prompte a pompierilor, focul a fost repede stins, iar pierderile au fost minime. Ne-am făcut doar datoria , a declarat Gh. V. unul dintre membrii echipei care s-a luptat cu flăcările’’. Nu-l deranja foarte tare că cei de la ziar i-au pus doar iniţialele numelui, pentru el era suficient, ştia că de el e vorba acolo. Mai mult îl supăra că n-au scris tot ce-a zis el…şi ce frumos vorbise !… acum nu-şi mai amintea chiar tot, dar era ceva legat de hotărâre, curaj şi norocul de a avea o meserie frumoasă. Da, era un norocos, şi totuşi…. depăşise de vreo cinci anişori pragul de 30 de primăveri. Unii ar zice în floarea vârstei, alţii – printre care şi tanti Nuţi, scorpia de la et. III — îi spuneau mototol, mălai-mare, n-a fost în stare să-şi facă şi el, acolo, un rost…

Supărat, fără chef de viaţă şi fără vlagă, alungă din faţa ochilor imaginea octogenarei cârcotaşe, veşnic cu ochii pe vizor, mirosind a borş, a rânced şi urină de pisică…Nu putu scăpa însă de gustul acela amar al singurătăţii… Se simţea al nimănui.
(mai mult…)

Am scris acum ceva vreme trei schiţe, schiţe cu care am câştigat locul I la concursul Tinere Condeie ( judeţul Neamţ). Îmi permit să public mai jos prima schiţă. Urmează şi celelalte două. Sunt destul de lunguţe pentru un articol de blog, dar sper să vă placă şi să le duceţi până la capăt. A doua schiţă este aici, iar a treia aici.

… și-acum la balon este Şumudică, pasează pe vertical către numărul 10, mai departe mingea ajunge la Dănuţ Coman care încearcă un dribbling, îi reușeste, ocazie bună acum pentru echipa gazdă și… șuteazăăă Comaaan … pe lângă poartăăă, ce ocazieee doamnelor și domnilor…
- Mă surzești, Mitruț, dă-l mama focului de televizor. Toată ziua fotbal, m-am săturat de fotbal!!! M-auzi ?!!

Cu aceste cuvinte i se adresează d-na Maria Oproiu distinsului său soț, d-l Mitruț Oproiu, microbist înrăit, fără studii superioare ori medii, băutor de bere și scuipător calificat de semințe. Nimerește jucătorii de pe ecran cu cojile dacă-și pune-n minte, atâta câtă are, dar asta se întâmplă numai când are meci şi când este foarte supărat. În altă ordine de idei, domnul Oproiu este șomer de vreo doi-trei ani încoace, fără niciun venit. Maria este vânzătoare la un super-market, de fapt la fosta alimentară din colţ, cumpărată de-un turc şi îmbunătăţită cu termopane. Venit modest, opt ore de muncă pe zi la serviciu. Plus ceva mărunţiş, că ea e şi femeie de serviciu, aşa i-a fost învoiala cu turcu’. Femeia ar face orice pentru cei doi copilași ai săi, pe care-i are împreună cu Mitruț, un băiat și o fată, cea din urmă a reușit să intre la facultate și să obțină o bursă tocmai la Londra. Lucru mare în familia Oproiu.

De fapt, numai pentru Maria. Băiatul seamănă mai mult cu tatăl, s-a lăsat repede de şcoală, iar acum e prin străinătate, numai el ştie cu ce se ocupă. Bagabont, aşa l-ai crescut îi aminteşte d-l Oproiu nevestei, dar asta numai seara, când Maria se închină şi se roagă pentru băiatul ei. În rest, d-l Oproiu nu este preocupat în mod deosebit de soarta niciunuia dintre copii. Pe scurt, așa se prezintă familia Oproiu. Deocamdată însă, soţii îşi continuă discuţia, aceeaşi în fiecare zi…
(mai mult…)

Spuneam pe vremuri că o să-mi cumpăr iPad, dar din păcate nu am reuşit, nu că n-aş fi vrut. E drept că nici nu mă ardea prea tare pielea pe spate astfel încât să mă îndemne la un mic-mare efort… În fine, ideea e că iPad 2 se va lansa cu siguranţă anul acesta. Şi va aduce o serie nouă de îmbunătăţiri, printre care două camere şi alte bunăciuni marca Apple. Şi pe ăsta cu siguranţă-l voi cumpăra.

Ok, hai să vedem ce se zvoneşte că va avea în săculeţ noul iPad. Din păcate sau din fericire, nu ştim sigur care va fi denumirea noului iPad, oscilând de la iPad 2 la iPad FaceTime.

1. O nouă culoare pentru spate – Gri sau negru, ce spuneţi ? Fibră de carbon sau aluminiu ?
2. Număr de camere. Una sau două ? Doar pentru FaceTime sau doar pentru poze, filme.
3. Procesor mai puternic, dar vom vedea un dual-core ? Eu zic că da.
4. Mai multă memorie RAM. Din câte ştiu variantă actuală nu are prea multă memorie, aşa că un update este iminent.
5. Mai mult spaţiu de stocare. Vom vedea oare şi un model de top, cu 128 Gb ?
6. iOS 5 – Cel mai cel sistem de operare pentru telefoane şi tablete.
7. Renunţă sau nu Apple la butonul Home fizic ? Unii zic că da, alţii că nu.
8. Port USB? Cu toate că ideea pare interesantă, să nu uităm că Apple vinde şi accesorii, deci nu cred că vom vedea aşa ceva prea curând.
9. Multi-Touch extins – mai multe degete, mai multă distracţie.
10. Atât variantă 3G, cât şi CDMA, cred că e posibil să fie un singur model care să le incorporeze pe amândouă. La fel de bine pot fi două modele diferite.
11. SD slot integrat? Steve încă se mai gândeşte la asta…

Cam astea ar fi în mare noutăţile în ceea ce priveşte iPad 2. Există mari şanse să fie anunţat în aprilie sau chiar mai devreme şi mai apoi să intre în oferta Apple.