DonTed

Apcom o comite ușor

apcom, greseala

Pentru cine nu s-a prins încă, au încurcat titlurile.
Băieți, dacă-mi faceți reducere la un mac mini promit să șterg acest articol.

Copăcelul şi păsărică

E seară. Sau poate nu chiar. Soarele trimite posomorât săgeţi roşiatice pe cerul care nu mai e de mult albastru. E invadat complet de nori de culoare portocalei.

Pe un scan stau şi privesc în depărtare. Am în colimator un copăcel. Pe una din ramuri odihnea o păsărică. Habar nu am ce fel de copac e, poate-i cireş sau poate-i un cais. Niciodată nu m-am priceput la copăcei. Şi nici la păsărici. Oscilez între cioară şi porumbiţă.
(mai mult…)

2009-2010

Am o mulțime de planuri pentru anul care vine, respectiv 2010. Mai sunt câteva zile și se termină un 2009, un 2009 bun aș zice, cu părți frumoase și părți mai puțin frumoase. Sunt mulțumit de cum am evoluat în 2009, am învățat o mulțime de chestii noi și am reușit să câștig peste 10.000 de dolari doar din Adsense. Nu vreau să mă laud, n-am mai zis-o până acum, dar acesta e adevărul. Aș mai adăugat că suma este chiar o performanță, deoarece acești peste 10.000 de dolari au fost produși în condiții proaste, cum ar fi CPC foarte mic, de exemplu. (0.02 usd pe click, sau bătaie de joc)

Principalul plan pentru 2010 este poziționarea noului site de jocuri, Jocurica.ro, în top 3 site-uri de divertisment. Știu, sună ambițios, dar cred că se poate. Când lucrezi cu cei mai buni, sigur se poate. Jocurica.ro va fi lansat cel mai probabil la mijlocul lunii ianuarie. Băieții de la UIS fac o treabă excelentă. Mă voi dedica total acestui site, în funcție de cum îmi permite și timpul. În concluzie, va fi singurul site și “proiect online” pe care mă voi concentra în 2010.
(mai mult…)

Christmas & co.

Azi e Ajunul Crăciunului. De obicei astăzi se prepară diverse specialități culinare. Printre ele, numărăm: salată de boeuf (mie îmi place să-i zic salată de bouț), celebrele sărmăluțe (atestate documentar internațional), fripturică de porc cu diverse “minuni” (de ex. cârnații de vilă, lumea le zice cârnați de casă, dar acum se numesc vile), celebra TOBĂ (atestată documentar doar la nivel local), caltaboși, diferite prăjituri, diferite specialități din cartofi și porc și atât că deja m-am plictisit să număr. Evident, mai sunt și altele.

Dacă-i sărbătoare, ia ghiciți voi ce face românașul ? Bea și bagă-n mațe până crapă la urgențe. Estimez peste 50 de cazuri de acest tip, cazuri cu care ne vom delecta sau mai puțin delecta la televizor.
(mai mult…)

O baie, două băi. Sau băiuri ?

Pornind de la articolul scris de Mircică, adică ăsta, arunc și eu câteva idei despre baie, despre a citi în baie și despre alte chestii ce au legătură sau nu cu baia.

Începem cu cititul în baie. Aș zice că cititul în baie este o artă. Bine, acum nu înțelegeți greșit, nu te duci ca vita-n baie și te apuci de citit. Nu. Hai să vă zic cum citesc eu în baie. De fiecare dată când intru în baie și am planuri mari (indiciu: maro), iau cu mine vreo revistă sau vreun ziar. Și stau relaxat și citesc până uit unde mă aflu. M-am gândit chiar că ar fi bine să-mi pun o carte în baie și să citesc de fiecare dată când am planuri câte un capitol. Așa-i că-i o idee bună ? Este. Uneori mă cam grăbesc și uit să trag ceva de citit după mine. Atunci stau și patinez pe gânduri. Deci, așadar și prin urmare, dragă Mircică, nu ești singurul care citește-n baie. Îți recomand reviste, ziare sau chiar cărți. M-am gândit și la un nume pentru arta de a citi in baie și anume: baiocitismul. Chiar mai mult, am putea face un club, Clubul celor care Citesc in Baie.
(mai mult…)

Next Page »