Probabil știți cine e Mircea Badea. Mai mult ca sigur știți. În caz că nu știți, e un personaj ce realizează o emisiune drăguță, pe numele ei, În Gura Presei. Hai că a ieșit și-o rimă. Îi urmăresc emisiunea când am timp și când nu am ceva mai bun de văzut/făcut la ora respectivă. Câteodată e haios și câteodată îmi place cum gândește. Dar, când e prost, E PROST. De puține ori ce-i drept, dar mă repet, când e prost E PROST RĂU.

De aici.
Nu vreau să mai zic că titlul n-are nicio legătura cu conținutul articolului. Nu, nu asta e problema.
![]()
Atenție, doamnelor și domnilor, un nou virus circulă pe Internet. De fapt pe Yahoo Messenger.
Cine l-a făcut e cum e, dar în niciun caz nu e prost. După cum puteți observa și în imagine, virusul trimite un mesaj la toata lista de prieteni. Automat, fără să îți dai seama. Probabil, nu știu sigur pentru că nu l-am luat. Și nici nu vreau.
Treaba e simplă, virusul trimite un mesaj la toată lista, în limba română, și un link. LA SFÂRȘITUL LINK-ULUI SE AFLĂ ID-UL CELUI CARE PRIMEȘTE MESAJUL. (în caz că dvs. primiți mesajul, se va afla categoric id-ul dvs.)
Mesajul pare convingător și ești tentat să dai click pe link. Vei ajunge pe o pagină unde ești “rugat” să instalezi un “plugin”. Nu e niciun plugin, e doar virusul. Nu instalați nimic.
1. Dacă ați luat virusul deja, e nasol. Nu știu dacă există un antivirus capabil să-l scoată. Dacă m-aș afla în situația dvs., aș face o formatare. E cel mai sigur mod de a scăpa de orice virus, implicit de acesta.
2. Dacă nu l-ați luat și veți primi mesaje de acest gen, nu dați click pe link și nu instalați nimic. (asta în caz că ați dat click totuși pe link)
Dacă doriți, aduceți la cunoștința mesagerului că ați primți un astfel de link.
LATED EDIT: Serbănoiu Eduard zice ceva mai jos că BitDefender Total Security l-a blocat.
Ar trebui să încep acest text (sau articol) cu niște scuze. N-am mai scris nimic de ceva vreme și cei care au intrat totuși să vadă ce mai mișc au ieșit în secunda doi. Uite, îmi cer scuze și promit să scriu cât mai des. Nu știu dacă mă crede cineva, dar îmi propun mereu să scriu pe blog. Timpul nu mă ajută. Liceu, sală, proiecte online, etc. Pur și simplu e dificil.
Acum că am terminat cu scuzele, hai să vedem ce s-a mai întâmplat în ultimul timp.
Pentru că am fost răcit și în decembrie, acum în ianuarie a fost floare-la-ureche să mă ia din nou. Răceala. Am refuzat să iau antibiotice la început. Când s-a îngroșat gluma, am trecut pe antibiotic. Klabax e numele de cod. E stresant să iei dimineața un pumn de pastile, la amiază altul și seara iar. Pe bune, chiar nu-i drăguț deloc. Coldrex, Fervex, calciu de nu știu câte feluri, Aerius (ăsta-i antialergic dacă nu știați) și lista poate continua lejer. Dacă mai adăugam o tuse urâtă și suflat nasul din cinci în cinci minute iese o ciorbă mișto.
Apple a prezentat pe 27 “tableta minune”. Dacă vreți să citiți despre ea, Adrian Boioglu are un articol bun. Pe scurt, îi zice iPad și e drăguță. Știu, am zis pe twitter că sunt ușor dezamăgit. Asta pentru că mă așteptam să ruleze mac osx și nu iphone os. Mă așteptam să aibă și o cameră bună (un 5 mp ar fi fost ok), să știe flash și multi-tasking și să arate ceva mai bine. Se putea, sincer. Prețul pare ok, cea mai ieftină 500 de dolari (16 gb), cea mai scumpă 800 de dolari. (64 gb) Sunt surprins de baterie, 10 ore par suficiente. Dacă-mi va permite bugetul îmi voi cumpăra una. Pentru ce ? Pentru blogging, web, muzică, filme, cărți, jocuri. Într-un cuvânt, divertisment. La aceste capitole, tableta aproape excelează. Eu zic că e frumos să stai în pat sau în hamac și să vezi un film, să asculți muzică sau să te dai pe net.
Mutu a fost depistat pozitiv la un test antidoping. A luat nu-știu-ce dracu de substanță pentru a slăbi sau ceva de genul. Nu mă pasionează. Ideea e că mă disperă mass-media.Ziare, Radio, Tv, toți despre asta vorbește. A tras Mutu un pârț. Două. S-a dopatat Mutu. Riscă suspendarea. Mutu a făcut aia, mă-sa lu` Mutu aialaltă, iar ta-su ce-a mai rămas. Deci bă, chair nu mă interesează. Deloc. Deschid televizorul, MUTU. Pornesc casetofonul, MUTU. Dă-o dracu` de treabă. Altceva n-aveți ?
TweetDeck-ul, clientul twitter ce îl folosesc, mă cam enervează. Zău. Pe lângă faptul că consumă mult, mai face și figuri. Nu arată bine tweeturile, deseori sare și nici nu le mai văd. Aș vrea, dăcă nu cer prea mult, să-mi recomandați ceva bun. Și, dacă nu e și mai mult, fără Seesmic și fără TwitterFox. Până una alta cred că trebuie să testez mai multe și să mă hotărăsc eu singur. Uite, de exemplu, mi-ar plăcea Twittie. Dar e pentru mac. Și eu încă n-am mac. Na, comedie.
Microsoft a făcut bani cu Windows 7. Mulți bani. Peste 6 miliarde de dolari, peste 50 de milioane de licențe vândute. Eu zic că e bine atâta timp cât produsul lor încă mai lasă de dorit. Cel puțin pentru mine. Poate că n-am ultimul răcnet de PC, dar nici o curcă bată n-am. Tot legat de Windows, anul acesta voi face și eu update la PC. Asta nu înseamnă că-mi voi lua sistem pe care să rulez Windows 7. Îmi place noul iMac de 27 inch, modelul cu procesor Intel i5. Am citit pe net că sunt probleme cu unele, probleme de display, care mai nou cică au fost rezolvate printr-un software update. Și mie-mi plac update-urile. Sunt aproape îndrăgostit. Dar mă gândesc că n-oi fi eu chiar așa ghinionist și dracu` atât de negru și-oi nimeri unul bulit. Oricum, e bine de știut că momentan nu mi-l permit. Voi mai aștepta oricum, deocamdată merge ăsta. Să zicem bine.
Legat de acest paragraf, vor apărea probabil mulți să-mi spună cât de tare e Windows-ul și cât de șmecher e Bill Gates. Și cât de mult suge Apple. Eu aș zice că Apple se adresează mai mult persoanelor care lucrează pe calculator. Pentru jocuri există PS3, am unul proprietate personală cu acte-n regulă, iar pentru filme TV + dvd/blu-ray player. Sau cel mai bine la cinema. Nu se compară un film văzut la cinema cu un film văzut acasă. Recunoașteți ?
Cam atât deocamdată, există riscul să vă plictisesc, asta dacă nu am facut-o deja.
P.S: Stați pe aproape, săptămâna ce urmează e foarte probabil să lansez un nou site. Care cu siguranță o să vă placă. Promit.
P.P.S: Da, e vacanță. Ține 168 ore fără weekend-uri. Adică 7 zile na, ca să nu mai calculați.
P.P.P.S: N-am vrut să pierd vremea cu titlul, e bun și ăsta.