Am scris acum ceva vreme trei schiţe, schiţe cu care am câştigat locul I la concursul Tinere Condeie ( judeţul Neamţ). Îmi permit să public mai jos prima schiţă. Urmează şi celelalte două. Sunt destul de lunguţe pentru un articol de blog, dar sper să vă placă şi să le duceţi până la capăt. A doua schiţă este aici, iar a treia aici.

… și-acum la balon este Şumudică, pasează pe vertical către numărul 10, mai departe mingea ajunge la Dănuţ Coman care încearcă un dribbling, îi reușeste, ocazie bună acum pentru echipa gazdă și… șuteazăăă Comaaan … pe lângă poartăăă, ce ocazieee doamnelor și domnilor…
- Mă surzești, Mitruț, dă-l mama focului de televizor. Toată ziua fotbal, m-am săturat de fotbal!!! M-auzi ?!!

Cu aceste cuvinte i se adresează d-na Maria Oproiu distinsului său soț, d-l Mitruț Oproiu, microbist înrăit, fără studii superioare ori medii, băutor de bere și scuipător calificat de semințe. Nimerește jucătorii de pe ecran cu cojile dacă-și pune-n minte, atâta câtă are, dar asta se întâmplă numai când are meci şi când este foarte supărat. În altă ordine de idei, domnul Oproiu este șomer de vreo doi-trei ani încoace, fără niciun venit. Maria este vânzătoare la un super-market, de fapt la fosta alimentară din colţ, cumpărată de-un turc şi îmbunătăţită cu termopane. Venit modest, opt ore de muncă pe zi la serviciu. Plus ceva mărunţiş, că ea e şi femeie de serviciu, aşa i-a fost învoiala cu turcu’. Femeia ar face orice pentru cei doi copilași ai săi, pe care-i are împreună cu Mitruț, un băiat și o fată, cea din urmă a reușit să intre la facultate și să obțină o bursă tocmai la Londra. Lucru mare în familia Oproiu.

De fapt, numai pentru Maria. Băiatul seamănă mai mult cu tatăl, s-a lăsat repede de şcoală, iar acum e prin străinătate, numai el ştie cu ce se ocupă. Bagabont, aşa l-ai crescut îi aminteşte d-l Oproiu nevestei, dar asta numai seara, când Maria se închină şi se roagă pentru băiatul ei. În rest, d-l Oproiu nu este preocupat în mod deosebit de soarta niciunuia dintre copii. Pe scurt, așa se prezintă familia Oproiu. Deocamdată însă, soţii îşi continuă discuţia, aceeaşi în fiecare zi…

- Mai taci din gură, femeie, toată ziua-mi urli-n cap!! M-am săturat de tine, eşti bucăţică ruptă maică-ta!
- Nu ți-e rușine, nu faci nimic toată ziua. Mănânci, dormi și butonezi telecomanda. Mai ai nas să vorbeşti? Aşa-mi trebuie, dacă nu l-am ascultat pe tata şi nu l-am luat pe-al lu’ Popa…eram şi eu acum doamnă, cu maşină la scară…
- Ce tot zici acolo că nu se aude? Se mai întâmplă să rămână omu` fără serviciu. Știu să fac de toate. E o situație mai grea, dar tu nu vrei să mă-nțelegi.
- Ce să mai înţeleg?! Nu-i clar că doar stai și-aștepți, poate cade ceva din cer?! Zi mai bine cu ce plătim întreţinerea. Şi restanţele! Eu una nu mai am niciun leu.
- Tot eu ?! Să mai dea şi podoaba de tac-tu !! Pe unde umblă acum ? A plecat de dimineață și încă nu s-a întors.

Tatăl doamnei Maria, rămas văduv de ceva timp, locuiește acum cu ei. Stă cam prost cu auzul, suferă și de alte zeci de boli, e destul de bătrân și trebuie îngrijit. De el se ocupă tot Maria. Un obicei prost al bătrânului, Mircea pe numele său, este acela de a umbla toată ziua pe drumuri, de a căuta prin gunoaie și de a aduce acasă tot felul de nimicuri. Nimeni nu știe ce-i în mintea lui.

- Ți-am spus să nu-i mai zici „tac-tu” !!! Știi că se supără dacă aude, a fost colonel la viața lui, nu uita.
- Daaa, familie nobilă…ştim noi, securişti cu toţii, că şi tac-tu mare tot un turnător a fost, voi aţi chinuit poporu’, iar acu vă plângeţi că nu mai aveţi ce fura! …Mai bine gândește-te cu ce plătim întreţinerea, că ne scot ăştia în stradă.
- Tot eu să mă gândesc? Mâncare cine face? Rufe cine spală? La serviciu cine merge? Dar curățenia din casă? Dar cojile de seminţe, pe astea cine le strânge?!…că aşa te-au învăţat ai tăi, la ţară, să scuipaţi prin ogradă…da’ aicea-i oraş!
- Iar te vaiți? Cât e ziua de mare nu ştii decât să trăncăneşti. M-am săturat, o să mă duc…în lumea mea, să nu te mai aud!

În vreme ce doamna Maria îi urează ,,Călătorie sprâncenată’’, ușa se deschide larg, iar în prag apare domnul Mircea cu o valiză grena, prăfuită, ruptă pe ici pe colo și unsă cu tot soiul de mizerii.

- Uite-l, a venit! Privește ce are în mână. Altă porcărie. Nu te supăra, nene Mircea, asta la ce mai folosește, iar faci colecție de gunoaie? Ia dă-mi-o că-i găsesc imediat locul, fix la ghenă!

…şi domnul Mitruţ, cuprins brusc de grija pentru curăţenia casei, se repede să-i smulgă bătrânului soiosul bagaj. Nici n-apucă bine valiza din mâna celuilalt, că materialul putred se rupe lăsând la vedere teancuri, teancuri de bancnote verzui… Sute de euro!

- Suntem milionari! Am ieşit din foame, nevastă! Tata-i tot tată, dom’le…
În culmea fericirii, Maria îl îmbrățişează și îl sărută pe obraz pe bătrân.
- Doamne, Mitruţ! Suntem bogaţi…ne chemăm băiatul acasă şi putem să-l trimitem pe tata în staţiune. Facem şi o donaţie la biserică…mică…măcar de-un candelabru, Mitruţ, acum ne permitem…
- Da, cum nu?! De candelabre-mi arde mie?! O să-mi iau o mașină, una adevărată…. Iar domnul Oproiu rămâne cu privirea pironită-n gol, văzând aievea silueta unui bolid de lux… și a unei preafrumoase blonde lângă acesta.

Planuri, planuri și iar planuri…De pe scaunul său, bătrânul, ceva mai înțelept, încearcă să-i potolească:

- Nu spuneți hop până nu săriți gardul.
- Teoria chibritului, bre tataie Mircea, sunt sătul…

Pe când domnul Mitruţ îşi trage mai aproape un taburet şi se pregăteşte să numere banii, un sunet prelung, de alarmă, îi face pe toţi să tresară. Soneria! Panicat, Mitruţ îi face repede semn nevestei să ascundă valiza, iar după ce femeia aruncă la repezeală pătura de călcat peste teancul de bani, deschide ușa. Un tip solid, cu o figură severă le împinge sub nas o legitimație.

- Bună ziua, ofițer Ciupercă, Brigada Antidrog! Am fost informați că în această casă a ajuns o valiză urmărită de poliție.
- Ăăăîî …. daa…. cam așa ceva.
- Vă rog să prezentaţi buletinele, trebuie să dați o declarație și să predați valiza. Cum a ajuns în posesia dumneavoastră corpul delict? Unde-i valiza, vreau s-o văd!
- E aici, uitați-o… bătrânul a adus-o, a găsit-o prin apropiere. Doamne-fereşte, n-am furat nimic, suntem oameni cinstiţi!
- Asta o va stabili completul de judecată, puneţi banii la loc, sper că nu i-aţi atins, dacă sunt amprente, situaţia se complică. Imediat soseşte şi echipajul care vă va însoţi la secţie, nu încercaţi să faceţi nicio mişcare greşită, două maşini ale poliţiei sunt deja jos. Imediat voi comunica telefonic datele problemei…Alo, să trăiţi domnule comandant, am reţinut suspecţii, aşteptăm echipajul……nu, nu sunt probleme, au cooperat…da, am înţeles, să trăiţi! …
- Puteţi rămâne aici până vin ceilalţi, deocamdată predaţi valiza…

Doamna Maria strânge repede banii de pe jos, îi îndeasă în bagajul ponosit pe care i-l dă ofiţerului, tremurând ca varga. În urma ofiţerului, uşa se închide cu zgomot. Moment de linișite și de meditație profundă în casa familiei Oproiu.

- De ce era îmbrăcat în civil ?
- Nu știu, femeie, dar avea o legitimație.
- Te-ai uitat atent la ea? Poate era vreun șarlatan.
- Ce-i drept… nu prea.
- E clar. L-a urmărit pe bătrân și ne-a păcălit. Fuga după el, nu sta! Vai, nu mai pot, mă doare inima…Banii ăia erau salvarea noastră… câte nu puteam face cu ei!
- Ce să mai fugi, unde să mai fugi? Te-ai repezit ca deşteapta şi i-ai dat banii!! Şi când te gândeşti că pentru câteva minute bune am fost miliardari! Miliardari, auzi?
- Am fost…era să spun eu ce…hai, tată, să te curăț, ești plin de praf și de noroi.

În timp ce doamna Maria îl ajută pe bătrân să se ridice de pe scaun, două bancnote verzui, lipite de pantalonii bătrânului, alunecă pe covor. Femeia le ridică încet, se uită neîncrezătoare la ele şi îngaimă:

- Mitruț, oare ăştia ne ajung pentru întreţinere?