donTed.ro - un blog de Dumitru Chele, unicul și inegalabilul donTed

Aceasta este a doua schiţă câştigătoare la concursul Tinere Condeie, locul I pe judeţul Neamţ. Prima schiţă este aici, iar a treia aici.

Luni dimineaţă. Gheorghe Vladimir, pompier de meserie, tocmai se trezise.

D-l Vladimir este tipul acela de persoană pentru care meseria e tot ceea ce contează. Încă din copilărie, visul său fusese să devină pompier: să aibă cască şi cizme, să stea călare pe tulumbă, salvând vieţi, riscând-o pe a sa….Dacă e adevărat că norocul îi însoţeşte pe cei îndrăzneţi, atunci Vladimir ar trebui considerat un tip norocos: responsabil cu liniştea şi ordinea pe scara blocului, pompier-şef de echipă …Îl dăduseră şi la ziar când cu incendiul de la spital. Păstra şi acum articolul decupat cam stângaci, ce-i drept, cu forfecuţa pentru unghii: ,, …graţie intervenţiei prompte a pompierilor, focul a fost repede stins, iar pierderile au fost minime. Ne-am făcut doar datoria , a declarat Gh. V. unul dintre membrii echipei care s-a luptat cu flăcările’’. Nu-l deranja foarte tare că cei de la ziar i-au pus doar iniţialele numelui, pentru el era suficient, ştia că de el e vorba acolo. Mai mult îl supăra că n-au scris tot ce-a zis el…şi ce frumos vorbise !… acum nu-şi mai amintea chiar tot, dar era ceva legat de hotărâre, curaj şi norocul de a avea o meserie frumoasă. Da, era un norocos, şi totuşi…. depăşise de vreo cinci anişori pragul de 30 de primăveri. Unii ar zice în floarea vârstei, alţii – printre care şi tanti Nuţi, scorpia de la et. III — îi spuneau mototol, mălai-mare, n-a fost în stare să-şi facă şi el, acolo, un rost…

Supărat, fără chef de viaţă şi fără vlagă, alungă din faţa ochilor imaginea octogenarei cârcotaşe, veşnic cu ochii pe vizor, mirosind a borş, a rânced şi urină de pisică…Nu putu scăpa însă de gustul acela amar al singurătăţii… Se simţea al nimănui.
Citește textul întreg »

Am scris acum ceva vreme trei schiţe, schiţe cu care am câştigat locul I la concursul Tinere Condeie ( judeţul Neamţ). Îmi permit să public mai jos prima schiţă. Urmează şi celelalte două. Sunt destul de lunguţe pentru un articol de blog, dar sper să vă placă şi să le duceţi până la capăt. A doua schiţă este aici, iar a treia aici.

… și-acum la balon este Şumudică, pasează pe vertical către numărul 10, mai departe mingea ajunge la Dănuţ Coman care încearcă un dribbling, îi reușeste, ocazie bună acum pentru echipa gazdă și… șuteazăăă Comaaan … pe lângă poartăăă, ce ocazieee doamnelor și domnilor…
- Mă surzești, Mitruț, dă-l mama focului de televizor. Toată ziua fotbal, m-am săturat de fotbal!!! M-auzi ?!!

Cu aceste cuvinte i se adresează d-na Maria Oproiu distinsului său soț, d-l Mitruț Oproiu, microbist înrăit, fără studii superioare ori medii, băutor de bere și scuipător calificat de semințe. Nimerește jucătorii de pe ecran cu cojile dacă-și pune-n minte, atâta câtă are, dar asta se întâmplă numai când are meci şi când este foarte supărat. În altă ordine de idei, domnul Oproiu este șomer de vreo doi-trei ani încoace, fără niciun venit. Maria este vânzătoare la un super-market, de fapt la fosta alimentară din colţ, cumpărată de-un turc şi îmbunătăţită cu termopane. Venit modest, opt ore de muncă pe zi la serviciu. Plus ceva mărunţiş, că ea e şi femeie de serviciu, aşa i-a fost învoiala cu turcu’. Femeia ar face orice pentru cei doi copilași ai săi, pe care-i are împreună cu Mitruț, un băiat și o fată, cea din urmă a reușit să intre la facultate și să obțină o bursă tocmai la Londra. Lucru mare în familia Oproiu.

De fapt, numai pentru Maria. Băiatul seamănă mai mult cu tatăl, s-a lăsat repede de şcoală, iar acum e prin străinătate, numai el ştie cu ce se ocupă. Bagabont, aşa l-ai crescut îi aminteşte d-l Oproiu nevestei, dar asta numai seara, când Maria se închină şi se roagă pentru băiatul ei. În rest, d-l Oproiu nu este preocupat în mod deosebit de soarta niciunuia dintre copii. Pe scurt, așa se prezintă familia Oproiu. Deocamdată însă, soţii îşi continuă discuţia, aceeaşi în fiecare zi…
Citește textul întreg »