Vântul suflă din ce în ce mai puternic. În nicio iarnă nu a fost așa ceva. Pe cuvânt. Îmi tremură termopanele ca dracu`. N-aș avea nimic împotrivă, dar totuși, șuieratul ăsta e al naibii de jenant. Mă duc spre frigider. Mi-ar plăcea să sorb ceva rece, pentru mine nu contează că afară sunt -25 de grade Celsius. Nu-i prea cald nici în căsuța mea, dar oricum ar fi, eu am o problemă cu fluidele. Pur și simplu nu pot bea ceva cald/călduț. Rar reușesc să servesc un ceai. Nu știu dacă mă-nțelege careva. În fine.
Unde am rămas ? Așa, la frigider. Scot o cola, rece, cum îmi place. Dau să desfac, pâlpăie lumina. Ce dracu` ? Nu putea fi de la cola mea. Ar fi culmea să se ia curentul. Dacă s-ar întâmpla, mâine dimineață aș fi stană de gheață. Optimist, știu. Mă așez la calculator și nu știu cum pisicii mă-si s-a făcut, dar fix când m-am pus eu pe scaun, a aterizat un bulgăre în geam. Ciudat. Orice-aș face, se întâmplă ceva. Ceva ciudat. Să ating mouse-ul ? Tastele? Hai să-ncerc. Surpriză, nimic nou. E-n regulă, zic. Situația este sub control.
Lumina pâlpăie din nou. Monitorul se închide. Da-ți-ai pumni la ouă, chiar aveam ceva important de făcut. Apăs butonul. Vezi să meargă. Rahat, ce poa` să fie, o fi ieșit mufa. Pesimist, știu. Scot și bag din nou în prinză, verific conexiunea dintre monitor și unitate și… încrezător, mă pun pe scaun. Apăs butonul.
لا شيء (nimic, în arabă) – 何も (asta-i tot nimic, da-n japoneză) asgjë (la fel, albaneză)
Nu merge. Ce dracu` mă fac eu acu? Nimic, ce dracu-i de făcut. Să-l desfac ?! Nu, n-are rost. Într-o seară friguroasă ca asta, mai bine-ți dai foc, decât să faci ceva. Mă așez (încă calm) pe pat. Trag pătura. Mă uit spre locul unde de obicei stă televizorul. Acu-i la reparat, sărăcuțul. Mă uit pe tavan. Nu știu dacă v-am mai spus eu, dar pe tavan am așa… o chestie mișto. Un model. Mă uit ca vaca-n târg. Mai bine m-aș gândi la ceva, zic. Am tot spus că renunț, dar nu prea-mi iese. Încercarea moarte n-are. Mi-a zis mie bunicu`.
Când eram în punctul culminant al relaxării, ce să vezi auzi, niște bubuituri în ușă. Da bubuituri, frățică! Am zis că-mi sparge ușa, oricine/orice-ar fi. Cred că e Apocalipsa. Pana mea, știu, e 2012. E decembrie, deci trebuia să ma aștept. Îmi fac curaj și-n budigăi mă-ndrept spre ușă. Am uitat că afară sunt cu vreo 45 de grade mai putin decât sub păturică. Și mă lovește un val de vânt (val de vânt?), cu fulgi de nea cu tot, de mi-a trecut prin fiecare ineluș al coloanei vertebrale. A meritat. Nu știu dacă mă-nțelege careva. O cutie destul de măricică stă-n prag. S-o iau? Să nu ? Ce mă-sa o fi în ea? Mă uit în sus, mă uit în dreapta, mă uit și-n stânga. Hai, mă uit și-n jos. Cucu. Nimic. Ce fel de glumă mai e și asta? Strig: Bă care ești, arată-te, fii bărbat/bărbată ! Proastă idee, mi-au intrat fulgi-n gură. La naiba, mi-e frig. Sunt în budigăi și-atât. Hai să iau cutia, ce se poate întâmpla.
Am stat, m-am gândit, m-am uitat ca bolovanul la ea. Cutia nu zicea nimic, vă dați seama. Mi-a trecut prin gând că ar putea fi un copilaș acolo. Și până iau eu decizia s-o desfac, moare sărăcuțul. Nu știu dacă v-am mai spus, dar mie-mi plac la nebunie copiii mici. De parcă-or fi copii mari. Sau poate sunt, na.
Un monitor, frate. Monitor, mă-nțelegi ce zic ? Cât de cool ! Cine naiba mi-a trimis un monitor? Monitor de monitor, trăiască monitoarele ! Dacă vă spun că e exact ce mi-am dorit, un Apple LED Cinema Display 24-inch, mă credeți ? Totuși bă, is treaz! Mă pișc, mă doare. Deci na, nu visez. Pana mea, acu nu știam ce să fac. Simt că aș vrea să mulțumesc cuiva, dar cui ? Să fie oare Vexio ? Nici nu m-am înscris în concurs și uite, mi-au trimis un monitor. Apple încă. Băeții ăștia-s dați dracului.
Monitorul a venit cu adaptor cu tot. L-am pus, merge. Uraaaa !!! Știți, nu-mi era chiar somn… și mai aveam ceva de rezolvat la ordinateur. Mai iau o cola, în cinstea celor care l-au trimis. Se pare că Mos Crăciun a venit mai devreme anul acesta. Sincer. Nu-i minune vie? Adică pac să se strice monitorul, pac la juma` de oră s-apară altu la ușă ? Anul acesta nu voi mai cânta tradițional Moș Crăciun cu paie-n fund, anu` ăsta mă pregătesc cu ceva frumos.
Moșule, promit. Intru-n joc.
Moșule, ce tânăr ești…
Monitoare din povești
Cel mai în vogă război la ora actuală eu zic că asta e: Microsoft vs Apple. Nu știu dacă Apple, respectiv Microsoft își doresc de-a dreptul acest război. Poate da, poate nu. Întotdeauna există o parte pozitivă și o parte negativă. În absolut orice.
Conducătorii celor două triburi își aruncă ușor și calculat săgeți veninoase. Că-s cifre, că-s statistici, că-s mai știu eu ce, nu contează. Dar ce-i dă viață cu adevărat acestui război, ați ghicit, sunt soldații. Pe soldați îi putem împărți așa: soldații Microsoft și soldații Apple. Logic, nu ? Că soldații Apple se numesc fanboys, hateri sau mai știu eu cum, astea-s deja detalii. Irelevante aș zice.
Microsoft suge, e nașpa. Steve Jobs e văr cu Hitler. Și așa mai departe… Eh, și cum spuneam, soldații ăștia se războiesc și ei pe unde pot. Pe bloguri, pe forumuri, prin reviste, prin mă-sa știe ce. Culmea ar fi să se facă așa două găști pe bune și să iasă-n stradă cu furci și topoare. Luptă pe bune, spectacol. Să zboare iPad-uri, iPhone-uri, Zune HD-uri, Xbox-uri și ce mai doriți.
Unde voiam să ajung… toată lumea își dă cu părerea. Care-i mai bun și de ce. Și încearcă să argumenteze în x moduri, fapt ce scoate la iveală fel și fel de gândiri paranoice, fraze lipsite de sens, penibiliăți și absurdități cât ei de mari. Stăteam și mă gândeam într-o zi (am zis că mă las de gândit, încă n-am reușit)… cel mai bine ar fi să ai și Windows și Mac Os X. Sau să-l folosești dracului pe care-ți place mai mult și să nu mai comentezi aiurea.
Eu n-o să renunț niciodată la Windows. Și-o să-mi iau și Mac. Și-o să mă dau pe amândouă, în funcție de chef și de ceea ce o să desfășor. Am zis!
Nenea katmai m-a convins. O să rămân veșnic pe Windows, cu mai multe monitoare. Din câte am înțeles, mai multe monitoare mai multă distracție :) Glumesc, evident.
P.S: nu știu ce să fac cu distinsele comentarii pe subiect, le-aș pune pe off. observați că toată lumea scrie despre apple și microsoft cu speranța de a aduna cât mai multe comentarii. să fie media mare acolo. deocamdată le las, dar poate mă răzgândesc. cine știe…
Merita pusă pe blog. Am râs ceva :))
(via @AdiPintilie)
Se dă un produs și doi comercianți. Ca produs avem iMac 21.5, iar ca vânzători iStyle și Apcom. De precizat că iStyle cumpără de la Apcom, distribuitor autorizat Apple. De obicei, prețul produselor sunt identice. Tind să cred că iStyle își face prețul după Apcom.
Înainte de toată povestea cu creșterea TVA-ului acest produs costa nu mai puțin de 5007 lei. A venit 1 iulie la pachet cu TVA 24%. Așadar și prin urmare, produsul a devenit mai scump cu 466 lei.
Păi, să-mi fie cu iertare, dar 5% din 5007 lei nu face 466 lei. Face 250.35 lei, aproape jumătate din scumpire.
19% din 5007 lei = 951.33 lei TVA
24% din 5466 lei = 1311.84 lei TVA
1311.84 – 951.33 = 360.51 lei (scumpirea e de 466 lei)
Cine îmi explică și mie deci cum funcționește aceste scumpiri ?
Bonus: același produs s-a scumpit acum vreo lună dacă nu greșesc, cu vreo 400 lei. bănuiesc că din cauza devalorizării leului.


(în prima imagine avem produsul la iStyle, în a doua la Apcom)
E oficial. Chiar în acest moment (momentul în care scriu eu articolul) Steve Jobs prezintă noul iPhone, iPhone 4.
Nu pot să spun decât că m-am îndrăgostit și că-mi doresc să fac update de la 3G la iPhone 4 cât mai repede posibil.
Cred că o să fiu primul pe site la orange :)
Chestii noi:
- Steve se laudă cu 100 de chestii noi, vorbește doar despre 8 – cele mai importante
- cel mai subțire smartphone de pe planetă (9.3 mm)
- micro-sim
- camera LED Flash (spate) – 5x zoom digital
- sticlă pe față, sticlă pe spate
- două microfoane
- Wifi, Gps, Bluetooth, Umts, Gsm
- display îmbunătățit, poreclit retina display (326 pixel pe inch – 300 limita retinei) – 800:1 , de 4 ori mai bun ca 3GS-ul, IPS – mai bun decât OLED – 3.5 inch, 960 x 640
- procesor Apple A4, ca și iPad-ul
- 300 de ore stand-by
- două microfoane, 802.11n WiFi, GPS, compass, accelerometer
- giroscop 3 axe – nu știu ce-i ăsta, cică-i bun la gaming
- înregistrează video HD, 720p la 30 fps, tap to focus, video-editing, one click sharing
- iMovie pentru iPhone (posesorii mac știu despre ce e vorba – un fel de Windows Movie Maker, mult mai bun)
- iOS 4 (iPhone OS 4)
- iBooks pentru iPhone (posesorii iPad știu despre ce e vorba)
Continui mâine, no time :)