Aceasta este a doua schiţă câştigătoare la concursul Tinere Condeie, locul I pe judeţul Neamţ. Prima schiţă este aici, iar a treia aici.

Luni dimineaţă. Gheorghe Vladimir, pompier de meserie, tocmai se trezise.

D-l Vladimir este tipul acela de persoană pentru care meseria e tot ceea ce contează. Încă din copilărie, visul său fusese să devină pompier: să aibă cască şi cizme, să stea călare pe tulumbă, salvând vieţi, riscând-o pe a sa….Dacă e adevărat că norocul îi însoţeşte pe cei îndrăzneţi, atunci Vladimir ar trebui considerat un tip norocos: responsabil cu liniştea şi ordinea pe scara blocului, pompier-şef de echipă …Îl dăduseră şi la ziar când cu incendiul de la spital. Păstra şi acum articolul decupat cam stângaci, ce-i drept, cu forfecuţa pentru unghii: ,, …graţie intervenţiei prompte a pompierilor, focul a fost repede stins, iar pierderile au fost minime. Ne-am făcut doar datoria , a declarat Gh. V. unul dintre membrii echipei care s-a luptat cu flăcările’’. Nu-l deranja foarte tare că cei de la ziar i-au pus doar iniţialele numelui, pentru el era suficient, ştia că de el e vorba acolo. Mai mult îl supăra că n-au scris tot ce-a zis el…şi ce frumos vorbise !… acum nu-şi mai amintea chiar tot, dar era ceva legat de hotărâre, curaj şi norocul de a avea o meserie frumoasă. Da, era un norocos, şi totuşi…. depăşise de vreo cinci anişori pragul de 30 de primăveri. Unii ar zice în floarea vârstei, alţii – printre care şi tanti Nuţi, scorpia de la et. III — îi spuneau mototol, mălai-mare, n-a fost în stare să-şi facă şi el, acolo, un rost…

Supărat, fără chef de viaţă şi fără vlagă, alungă din faţa ochilor imaginea octogenarei cârcotaşe, veşnic cu ochii pe vizor, mirosind a borş, a rânced şi urină de pisică…Nu putu scăpa însă de gustul acela amar al singurătăţii… Se simţea al nimănui.

În această dimineaţă se trezise ceva mai devreme decât în mod obişnuit. Aruncă plapuma şi mai rămase câteva minute pe gânduri. Îşi dorea o familie. Nu era pentru prima oară când simţea nevoia de a avea pe cineva alături. Cineva care-i să-i spună vorbe de alint, care să-i facă o cafeluţă, o plăcintă poale-n brâu, nişte sarmale, cineva care să-i dea putere ori de câte ori ar avea nevoie…în fine, cineva! Singurătatea e dureroasă… murmură cu ochii aproape-n lacrimi şi se scărpină gânditor în creştetul capului, acolo unde avea un vârtecuş mai pronunţat – un început de chelie, observase răutăcioasă cucuveaua de la III.

Se încurajă singur, se ridică puternic din pat şi zise:
- Azi voi da un anunţ la ziar. Trebuie să-mi găsesc şi eu pe cineva…

Trecu prin baie, prin șifonier, își bău cafeaua și plecă. Ajunse într-un suflet la redacția celui mai citit cotidian local, unde lăsă următorul anunț: Vino în calea vieţii mele, fii norocul meu. Eu 35/ 1, 80 /80, sincer, atletic, romantic, serviciu foarte bun, doresc să cunosc o doamnă sinceră, romantică, gospodină pentru prietenie/ căsătorie. Nu doresc aventură, rog seriozitate. Aştept scrisori la OP 15 CP 25.

În drum spre serviciu își aminti că un prieten bun, vecin de la scara B, își găsise jumătatea pe Internet. Se gândi că ar fi bine dacă l-ar ruga pe Marcel, unul din colegii de serviciu care era ceva mai priceput…. După rugăminţi şi promisiunea unei beri …în fine, îl înduplecă. Două ore mai târziu, toată secția de pompieri știa că Vladimir își caută nevastă pe Internet. Marcel nu-şi ținuse gura. Ghinion. Acum toți îl miștocăreau pe Vladimir.

- Mă Vladimire mă, lasă mă, Internetele, știu eu o doamnă singură prin zonă. Vrei să te pun în legătură cu ea? –ăsta era Ion, unul dintre pompierii-șoferi, greu de cap, invidios şi rău de gură.
- Ce glumă bună… lasă mă, nu te osteni, mă descurc…încercă timid o apărare, blestemând în gând Internetul, pe Marcel, pe toţi …
- Hai, mă băiatule, e frumoasă, blondă, ochi albaștri şi are…restul nici nu mai auzi, plecă dintre ei furios, în hohotele generale.

Cu tâmplele vâjâind, cu privirea înceţoşată, Vladimir se aruncă în iureşul străzii.

Proşti, proşti grămadă!…dac-ar şti ei…Un zgomot asurzitor, fulgere întretăiate, paşi grăbiţi, mulţi paşi, şoapte, întuneric şi o răceală de gheaţă… ca atunci când căzuse cu sania în lac…ce mult trecuse de atunci…

Deschise ochii şi prima senzaţie fu aceea că este pironit de pat; simţi un miros familiar, de mâncare râncedă, apoi văzu un capot înflorat şi nişte andrele mişcându-se cu repeziciune.

- Te-ai trezit! Am zis eu, le-am zis eu că băiatu’ are noroc, nu moare el aşa!!!… stai liniştit, nu te mişca, ai gips la mâini şi la picioare, a zis doctora că să vii acasă, că nu mai e paturi la spital, te-a adus băieţii de la secţie, de o săptămână zaci, da’ ai noroc cu tanti Nuţi, că zicea şi băieţii Tanti, e băiat singur, n-are părinţi, cine să-l ajute? Mută-te matale la el şi ai grijă, fă-i un ceai, dă-i un aspirin…uite, l-am adus şi pe Pufuleţ cu mine, e curat, face la nisip, am pus cutia în bucătărie, că lui Pufuleţ i-e frică-n baie…Ştii că te-a călcat o maşină de gunoi? Da’ ai scăpat, ai avut zile, aşa a zis şi madam Duică, de la II. Lasă, mamă, că de-acu are grijă tanti Nuţi de tine, nu mai eşti singur…uite, acu îţi fac o jachetă, s-o porţi prin casă şi când te-i înzdrăveni, o să-ţi trântească tanti nişte sarmale şi nişte poale-n brâu de-o s-o pomeneşti! Acu’ ia şi odihneşte-te, mai târziu vine madam Duică, o aduce şi pe sor-sa – o ştii, aia fudulă de-o ureche – că li s-a stricat televizoru’ şi n-are bani de altu’ şi se mai uită şi ele, săracele, la telenovela aia nouă…

Vladimir coborî pleoapele şi le strânse cu putere, ca atunci, în copilărie, când sufla în lumânările pe care le înfigea mama în tort…îşi dori să fie Crăciunul, să ningă cu fulgi mari şi pufoşi, ca în iarna aceea în care luase sania şi mersese cu băieţii la derdeluş, pe lângă lac…